Cred că rolul meu este să creez un spațiu suficient de sigur încât să poți descoperi cine ești și cum îți dorești să trăiești, astfel încât viața ta să fie din ce în ce mai aliniată cu nevoile, valorile și adevărul tău. Nu cred că rolul meu este să îți spun cine ar trebui să fii.
Nu mă văd ca un om care a ajuns. Mă văd ca un om care continuă să învețe.
Și eu mă aflu în propriul meu proces de dezvoltare. Continui să mă întâlnesc cu frici, cu îndoieli, cu limite și cu părți din mine pe care încă învăț să le înțeleg și să le accept. Poate tocmai de aceea îmi este atât de drag să însoțesc și alți oameni în propriul lor proces.
Sunt coach, iar în lucrul meu mă interesează mai puțin să ofer răspunsuri universale și mai mult să pun întrebările care deschid perspective noi.
Abordarea mea s-a construit la intersecția dintre coaching, psihoterapie și medicină. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală, am finalizat rezidențiatul în Psihiatrie, iar ulterior m-am format în Psihoterapie Pozitivă, hipnoză ericksoniană și medierea conflictelor.
Curiozitatea mea față de om nu s-a oprit aici.
De-a lungul timpului am explorat perspective diferite asupra lumii interioare și asupra felului în care ne construim identitatea și relațiile. Am studiat psihosomatica, dinamica transgenerațională și influența inconștientului familial, comunicarea prin abordarea Imago, psihologia analitică a lui Carl Gustav Jung, precum și diferite perspective asupra hipnozei.
Am explorat, de asemenea, diferite tradiții religioase și spirituale, yoga, actoria de teatru și film, pictura, desenul, dansul, dance & meditation și canto.
Unele dintre aceste experiențe m-au apropiat de corp, altele de emoție, de relații, de expresie sau de întrebările despre sens. Nu le privesc ca pe răspunsuri definitive, ci ca pe experiențe care mi-au lărgit felul de a privi omul.
Poate tocmai de aceea îmi este greu să privesc omul printr-o singură lentilă.
Suntem minte și corp. Emoție și relație. Poveste și biologie. Expresie și sens.
Iar fiecare dintre noi le trăiește într-un mod unic.
Însă, dintre toate formările și experiențele mele, poate cea mai importantă a fost propria mea viață.
Ani la rând am încercat să înțeleg de ce repet anumite tipare, de ce mă autosabotez și de ce, uneori, mă îndepărtez tocmai de ceea ce îmi doresc. Am învățat să mă întâlnesc cu părțile din mine pe care le judecam, le ascundeam sau le negam. Să mă împrietenesc cu umbra mea, în loc să mă lupt cu ea.
Am descoperit că iubirea de sine nu a însemnat să mă conving că sunt perfectă, ci să pot rămâne lângă mine și atunci când nu îmi place ceea ce descopăr. Să am curajul să privesc adevăruri despre mine pe care mult timp le-am evitat.
Și poate una dintre cele mai importante lecții a fost că nu orice problemă se rezolvă gândind mai mult.
Există momente în care mintea intră într-o cursă fără sfârșit, ca un hamster care aleargă tot mai repede în roata lui, convins că, dacă va mai găsi încă o explicație, încă o analiză sau încă un răspuns, va găsi și liniștea.
Eu am descoperit că liniștea nu a venit atunci când am înțeles totul, ci atunci când am început să mă întâlnesc cu mine altfel.
Îmi doresc să fiu lângă omul din fața mea cu prezență, căldură și acceptare. Să îi pot oferi un spațiu suficient de sigur încât să îndrăznească să se apropie de lucrurile de care, poate, a fugit mult timp.
În același timp, cred că acceptarea nu înseamnă evitarea adevărului.
Îmi doresc să ofer căldură fără să pierd claritatea, siguranță fără să iau din responsabilitatea celuilalt și fermitate fără să pierd respectul și compasiunea.
Cred că uneori avem nevoie de blândețe. Alteori avem nevoie de întrebările potrivite, de cineva care să ne provoace cu respect și să ne însoțească în locurile în care singuri nu am avea curaj să privim.
Dacă ar fi să rezum felul în care mă raportez la om în două fraze, aș spune:
Libertatea începe atunci când devenim conștienți de ceea ce ne conduce.
Nu putem alege cu adevărat până nu vedem ce anume alege deja în locul nostru.
Omul rămâne întotdeauna mai important decât metoda.